123. Ma uit pe geam. Pe malul Dambovitei, pe o treapta chiar langa apa, sta un barbat. Are in jurul lui cateva mogaldete de haine. El e doar in pantaloni. Si, linistit, desprins de tot ce e in jurul lui, se barbiereste.

Nu m-a mai miscat o imagine in felul asta de cand am vazut acel cuplu dansand lent, noaptea, in ploaie, pe nicio melodie anume.

M-au atins in moduri diferite, dar reactia mea a fost aceeasi. M-am uitat in alta parte, intimidata. Parca le-am incalcat intimitatea.

Tais-toi!

Am ajuns intr-un punct de who the fuck cares si what’s the God damned point. In ultimele saptamani/luni mi-au ajuns la urechi jdemii de replici placute, extrem de placute. Laude, complimente, am surprins oameni in mod placut. Dar le simt doar ca pe niste vorbe goale si imi vine de fiecare data sa le rasucesc si sa le intorc intr-un mod dur celor care mi le adreseaza. Insa prefer sa privesc in alta directie si sa las un zambet amar sa imi apara discret, in coltul gurii. Daca e intuneric imi permit sa imi dau si ochii peste cap, cat mai tacticos posibil.

The hardest button to button

Uneori ar fi util un buton de hold sau de pauza pentru viata de zi cu zi. Sa te opresti din replici politicoase si zambete placute adresate altora, sa te uiti la propria-ti imagine si sa rostesti un „buna, nu te-am mai vazut de ceva timp… cum mai esti?”*.