Stiam ca o sa ploua. Cand am iesit din metrou, am simtit mirosul de praf ud si l-am adulmecat cu drag pana am ajuns la suprafata.

Am pasit calm prin ploaie, pe strazi aproape goale. Adia vantul, iar parul ma biciuia usor pe umeri si, din cand in cand, pe fata. Imi flutura rochia, rochia aia albastra, scurta, dar nu am mai tinut de ea. Oricum, curand s-a domolit, sub greutatea picurilor de apa cu care se imbibase.

Am ocolit, sa ajung acasa pe alei intunecate si pustii. Am incetinit pasii, mi-am arcuit spatele ascultand tunetele, lasand capul pe spate, cu pleoapele si buzele intredeschise, sa ma las sarutata de stropii reci.

Am mers cu barbia sus, sa simt ploaia pe gene, pe obraji, pe gura. Ma uitam in jos cand mai fulgera, sa imi privesc reflexia in asfaltul ud, inaintand neclintita.