Momentul in care ti-e pofta de un om ca de o caisa. Nu, ca de o portocala zemoasa. Ba nu!  Si mai bine: de un grapefruit bine copt. Ca are coaja aia care se frange in cel mai senzual mod cu putinta, stropind cu picuri marunti si reci cand iti adancesti unghia in ea. Si apoi pielita alba pe care o apuci cu doua degete si tragi de ea pana o desprinzi pe toata, fasii-fasii. Si-ajungi la miez, pe care il eliberezi tacticos din fiecare semiluna. Sucul ti se scurge pe degete, si cu o miscare rapida, ca sa nu se duca mai departe de incheietura mainii, duci o bucata la gura. Si intr-un final zambesti cand dai de gustul dulce-acrisor spre amarui.

PS. It’s not a sexual thing. Desfacerea fructului nu e vreo metafora pentru actiunile mele. Pur si simplu prezenta persoanei imi creeaza aceeasi stare pe care o am cand mananc un grapefruit. Si am o stare fffoarte misto cand mananc grapefruit, pentru ca imi place la nebunie, dar n-am avut voie vreun an si ceva.