„What do people do to stop caring?”

„–In opinia lui Melies, cand v-ati distrus ceasornicul chiar sub ochii domnisoarei Acacia, ati vrut sa-i dovediti cat suferiti si cat o iubiti. Un gest prostesc, facut din disperare. Dar, la urma urmei, erati doar un adolescent–mai rau, un adolescent cu vise de copil, care nu se poate abtine sa nu amestece realitatea cu visul, ca sa poata supravietui.

– Acum cateva minute, eram la fel…

– Ba nu, n-ati mai fost adolescentul-copil din clipa in care ati luat hotararea sa va parasiti inima cea veche. De asta se temea Madeleine: ca o sa deveniti un om in toata firea.” (Mecanica Inimii, de Mathias Malzieu)

Ce idiot. De ce sa-si schimbe inima? De ce sa simta.. sau sa nu mai simta ca un adult? Eu nu vreau sa fiu asa niciodata, vreau sa simt si sa ma port dupa cum simt. Da-le naibii de reguli si de limite, de jocuri de putere, de replici cu talc si ameteala intentionata.

Dar adultii isi impun regulile. Si daca tu, copil, nu le respecti, te pun la colt. In genunchi si pe coji de nuca, uneori, sa te inveti minte.

„Eu am obosit in ritmul si cautarile mele.”

Stii senzatia aia de parca nu mai ai destul suflet? Si-apoi mai tresare un pic, mai intorci niste rotite. O vreme merge, pare sa functioneze in parametri normali. Si-apoi o ia iar din ce in ce mai incet.

Si e ratiunea, care te ia frumos de mana si iti zice ca uite, ai de facut aia si ailalta si poti sa incerci si asa si pe dincolo si o sa iti fie bine, nu te-a doborat niciodata nimic; te adaptezi si treci peste. „Da cu tine de pamant.” Si stii ca o poti face. Dar parca dupa aceea nu ai mai ramane tu. Adaptandu-te mereu tai bucati din tine, bucati pe care eu nu mai vreau sa le ratacesc, ca nu cred ca le-as mai gasi cand voi mai avea nevoie de ele.

Ce faci cand tot ce esti, tot ce iti place la felul tau de a fi, tot ce ai vrea sa ramai mereu nu isi are locul si este ceea ce te zdrobeste, uneori violent, uneori cu incetinitorul?

„Nu credeam ca esti asa de calda.” / „Nu am mai fost inconjurat cu atata caldura.”

De ce? De ce n-as fi? De ce nu e asta firescul? De ce-ai fost si de ce-ai fi privat de asa ceva?

Oricat de bine ne-ar fi singuri, la un moment dat apare o nevoie de apropiere, de afectiune. Si trupurile goale se cauta prin asternuturi. Si, lasand hainele pe podea, de multe ori raman totusi mai goale in interior.

In acele momente pe cati oameni ii poti privi in ochi si sa le zambesti din toata inima, sincer? In bratele cator oameni poti sa adormi fara sa iti fie somn?

Si nu e placere. E fericire.

„Oare cati oameni mai sunt la fel de fericiti cum suntem noi acum?”

Atunci ma gandeam ca multi. Dar oamenii sunt goi si se agata de lucruri neinsemnate. Stiu oameni care dupa nu stiu cat timp s-au indragostit si totusi isi calculeaza miscarile fara ca omul de langa ei sa conteze macar un pic. Si oameni care seteaza un timer pentru cat sa mai ramana, chiar daca ei simt ceva. Ce-i asta? Cum sa traiesti asa? De ce, de ce ai strica, de ce-ai da cu piciorul?

Stiu ca am facut si eu boacane de-astea, in trecut. Dar cand eram mai mica nu stiam cat e de greu si nu stiam sa apreciez unele chestii. In mod paradoxal, pe-atunci ma si multumeam cu mai putin. Acum stiu ce imi place si in ce fel. Afli chestiile astea cand le primesti atunci cand tu habar n-aveai ca ti-au lipsit. Si parca ti-e infometat sufletul dupa ele. Si habar nu ai cum ai putut trai fara ele inainte, pe ce lume erai?

Si cand dispar, le cauti. Multi imi spun ca fiecare cautare e pozitiva, ca inveti ceva din fiecare. Insa de multe ori ceea ce inveti se rezuma la un damage control de mantuiala, ca raman urme. Care-i rostul? Nu mai bine te-ai lipsi?

Opt. Zorro. Mucenic. Infinit.

A fost coincidenta, a fost gandit?

Unele chestii inca mi se par prea frumoase ca sa le demontez si sa le iau logic.

Si mi se par destule pentru a ma juca iar cu rotitele alea.

„Intai de toate, nu atinge acele…”

Mai taci.