… mi-am gasit un egoism copilaresc, nu prea imi place sa imi impart ziua.

Sunt uracioasa de ziua mea. De-aia de obicei mi-o serbez in alta zi. Anul trecut am serbat-o chiar in ziua in care a picat si parca am fost prea pe fuga.

Nu imi place sa fiu printre multi oameni. In mod normal ziua mea inseamna neparat cateva ore petrecute cu Dada, ca e si ziua lui, si cu ai mei, si eventual cu.. cineva de care sa fiu foarte, foarte fond of.  (Dar fara a amesteca cele doua tabere in mod inutil.)

Dada anul trecut era in spital, m-am dus sa il vad si habar nu avea ca era si ziua mea. Anul asta, cam luni cred, avea pe masa din bucatarie un biletel: „Mirela – 21 sept?”. Dar azi stia! (Ma incalzeste chestia asta la fel de mult ca atunci cand iese la geamul de la bucatarie sa ii fac cu mana cand plec de la el. It’s our thing.) Ma ridic pe varfuri sa il pup pe cap, se uita in sus catre mine si primesc un cap in buza. Ma tin de buza, ma verific in oglinda si rad.

Apoi, logic, ai mei. Cu la multi ani in toiul noptii. DUPA 00:45.* Cu cadoul asezat undeva unde sa il vad, sa vada ei reactia aia de moment, when I’m not really expecting it. De obicei ce primesc fara sa stiu ca primesc (adica nu gen hai sa mergem sa iti alegi tu), e ales de tata. Azi mi-a asezat frumos cutiuta langa farfuria cu micul dejun. O cutiuta albicioasa, la culoarea fetei de masa. Eram adormita,  ma uitam cu un singur ochi ca inca nu eram in stare sa il deschid pe al doilea, mi-am luat farfuria, m-am dus spre camera mea. O aud pe mama susotind: „Nu l-a vazut!” Ma intorc pe calcaie, pas rapid inapoi la masa. Hiii, imi place! Ii pup, ma intorc in varful patului sa mananc.

Ce faci de ziua ta? Nimic. Adica orice vreau. Si deocamdata am vrut sa ma plimb prin ploaie de capul meu, sa dau o tura pe la Humanitasul din Green sa imi iau Revista de Povestiri (s-au oprit pe la numarul 4 acolo, dar eu le aveam doar pana la 3),  am ajuns si pe la Taraba de Jocuri.. Si si-a luat copilu’ chestii sa se joace: Jungle Speed, Saboteur sisisisi.. Twister! (La ala va pun pe voi deocamdata, eu stau si va fac poze, nu ma risc la rugby piles cu piciorul meu inca.)

Mai incolo pranzul cu ai mei si Dada, cu tort.. desi a stricat mama traditia. In mod normal e cu tort cu frisca. Anul asta a comandat unul pe jumatate diplomat si pe jumatate de amandina. Maine Foret Noir.**

Si dupa..? Eh, dupa vreau sa ma duc la mine. La mine acasa. Poate chiar sa fac un pic curat. Sau sa imi montez politele de sticla si lampa in baie. Sau doar sa zac pe canapea cu un film bun si niste ouzo***.

Azi imi expira buletinul. Si pe noul buletin voi avea domiciliul schimbat, pe adresa de acolo.

Si ieri, dupa ce am montat eu singurica masa si scaunele cu multe urlete si rasete si chinuit in toate pozitiile cu primul scaun si dupa multe zgarieturi de la ambalajul mult prea zdravan al mesei (mi-am stricat si o foarfeca in el).. si cateva guri de ouzo, ca le meritam.. eh, m-am simtit acasa.

Asa, de incheiere, nu ii inteleg pe cei carora nu le place ziua lor de nastere. Everybody’s nice to you that day (bine, sunt aia care sunt nice oricum indiferent de zi, dar cand aia nesuferiti sunt de treaba ca parca nu au de ales, eee-eeh?) ceri ceva si se intampla, gresesti cumva and you get away with it. What’s not to like?

Si aniversarea in sine.. e de facut in alta zi, ca aia o faci ca sa mai stai cu altii si esti in general gazda si te ocupi de altii, incerci sa te asiguri ca le e lor bine. Imi place sa fac asta, sincer, dar asta presupune cam toata ziua petrecuta cu pregatirile, si seara interactionezi cu x si cu y si.. unde e timpul pentru tine? De ziua mea am nevoie de liniste, de gandit la ce am facut bine si ce nu pana acum. Si la ce voi face pentru a atinge anumite teluri personale. Si sa ma intreb daca eu cea care eram cand eram mica ar placea-o pe cea care sunt acum.

In primavara, pe la Paste, raspunsul era nu. Dar, in stilul meu haotic si clumsy, in ultima vreme am actionat dupa cum am simtit. Mi-am cam luat-o, recunosc, dar mi-e bine, I like this me, with all her fears and doubts and mixed up feelings. She’s fine. F.I.N.E. Fucked up, Insecure, Neurotic and Emotional. And it’s not a bad feeling. It’s pretty damn good actually. Alive and kicking.

Si acum imi ma duc sa ma dau pe langa un Cuba Libre. Cheers si pe.. alta zi. Azi e a mea.

(Umbrelute ca ploua si ca asta ii mai lipseste paharului meu.. but that can be fixed in no time.)

––––––––-

* Atunci m-am nascut, era scris in carnetelul lu’ mama cu informatii despre nastere–greutate, lungime, scor APGAR etc.– si chestii noi facute de mine cand eram mica. Acolo scria si de bâca-bâca.  Si ca am zis mai intai tata, nu mama, ca toti copiii normali. Si ca prima chestie mancata de mine de una singura a fost o piersica zemoasa.

** Blood’s part German.

*** Bloof’s also part Greek. There’s also some Jewish blood in there, but I have no idea how that can be celebrated. Yes, I’m a cultural cocktail. (Somehow that didn’t bring up a nice picture in my head.)

–––––––––

Also, please take some time to find out more about Alzheimer’s today, as it’s also Alzheimer’s Awareness Day. I lost somebody I truly loved because of this, si sunt convinsa ca nu sunt singura. Va recomand sa va uitati peste The Alzheimer’s Project, aflati mai multe si.. amintiti-va diverse pentru cei care nu au putut / nu mai pot sa o faca.

(It’s also World Peace Day, but this is not a beauty pageant.)