Ultima saptamana.

Am inceput sa merg pe jos la recuperare. Cu baston si cu orteza. Mi-a parut rau ca saptamana trecuta, cand abia incepusem sa merg, tipa cu care lucram mai des la recuperare era in concediu. Toate sunt simpatice, dar prefer sa lucrez cu ea, e atenta si sa fie corecte pozitiile, e atenta si la ritm si si comunic mai ok cu ea. (O cheama Sabina, am aflat in sfarsit, ca am zis mai demult ca dupa n sedinte mi-era aiurea sa o intreb cum o chema, se presupunea ca stiam deja.)

Marti m-am intors prin parc. Bastonul deja il tin in mana, just in case, dar nu ma mai sprijin in el.

Miercuri m-am dus prima data la apartament dupa boroboata. Facusem curatenie luuuuna exact inainte sa plec la mare. Si, stand geamurile deschise, acum totul e plin de praf. Plantele de pe balcon s-au mai uscat, desi a mers mama la 2 zile sa le ude. Dar ficusul e plin de frunze noi, regina noptii are o groaza de flori si mi-au inflorit pana si busuiocul si rosiile!

Dupa sedinta de miercuri am facut pentru prima data febra musculara, de cand tot fac recuperare.

Joi am avut ultima sedinta de kinetoterapie. Am facut mai toate exercitiile cu greutati la glezne. „Ia uite cum tremura gladiolele!” M-am intors iar prin parc, cu mama.

„A ce miroase?”
„A vata de zahar. Vai, nu am mai mancat vata de zahar de.. de cand m-am plimbat pe aici cu Alex.”
„Vrei?”
„Sunt cu orteza la picior si cu bastonul dupa mine, daca pap si vata de zahar o sa arat ca un copil handicapat.”
„Deci nu vrei?”
„A, ba da! Roz!”

Ditamai vata de zahar, pufoasa. Incep sa o „coafez”, apasand-o sa se faca mai compacta.

„Nuuu! Nu pune mainile murdare.”
„Dar.. cum vrei tu sa o mananc?’
„Pai, ca toti copiii, musca din ea!”

The good news is that nobody was staring at my leg anymore, they were all staring at my mouth.

Aproape de casa, termin si vata de zahar si raman cu batul. Si imi amintesc cum m-a aparat Alex de cainii aia din parc.

„Stii, cand erai mica tu credeai ca daca pui batul de la vata de zahar in pamant, o sa creasca acolo un pom cu vata de zahar.”
„Ce?! De ce-as fi crezut asa ceva?” (Pe de alta parte, imi amintesc brusc ca imi placea sa mananc seminte si sa le asez cojile cu partea scobita in sus, pe sub tufele din parc, sa isi faca puricii culcus. Ah, being a kid!)
„Ca asa ti-am zis eu.”
„De ce?”
„Ca asa credeam si eu cand eram mica.”

Revenind la chestii serioase, vineri am mers la spital, la ultimul control. Fara orteza si inca plimband bastonul in mana. Am stat o groaza pana a iesit doctorul din  operatie. M-a consultat impreuna cu specialistul in citirea RMNului. Si au zis ca piciorul s-a recuperat PERFECT! (Ahh, the joy the word „perfect” creates when it reaches the ears of Virgos!) Mi-a mai recomandat niste exercitii, mi-a zis sa merg la sala de 3 ori pe saptamana (chestie despre care deja vorbisem cu fetele de la kineto), a zis ca e bine daca incep si cu inotul, e chiar ideal in cazul meu (dezvolta musculatura si nu imi forteaza incheieturile) si ca pot sa incep si cu bicicleta, treptat. Orteza nu isi mai are rostul, iar bastonul la fel.

Fiind libera ca pasarea cerului, ieri am iesit prima data in oras. Mi-a prins bine si compania a fost placuta.

„Nu te-am mai vazut de mult zambind asa.”

Eu am cam tacut toata seara si am zambit. De  soare, de adierea vantului, de caldura si de frig, de porumbei, de oameni, de povestile auzite, de tooot!

M-am intors pe la 2 si ceva. Tata suparat ca ah, ca la ora asta se vine, dupa ce o luna ai stat in casa cu piciorul? Scuze ca te-am trezit etc. Se aseaza la televizor. Se aud Chip si Dale. Ma asez langa el si ne uitam la desene animate. Desenele animate ne impaca like a charm, inca de cand eram mica.

Si azi, dupa un somn abso-fuckin-lutely brilliant (in care stiu ca am visat ceva cu House si nu se terminase si Cuddy revenise imbracata in smth dark blue, si apoi era ceva cu o masina de spalat, de fapt dintr-o masina de spalat, nu mi-e prea clar ce si cum), azi am cam pierdut ziua aiurea.