The fucked up moment cand nu poti folosi un titlu pentru ca deja l-ai folosit mai demult. Si nu esti sigura si dai search sa verifici. Voiam One step at a time, dar deja exista aici. (Heh, chiar mi-a prins bine acum sa recitesc ce am scris pe vremea aia.) Si e de fapt one day at a time, dar mereu imi amintesc altfel versul. Girlie song, but I kind of like it.

Am mers azi. In a matter of speaking. Am pasit, tot sprijinindu-ma in bastoane. Al naibii de greu si doare dupa nici 5 pasi. Mi s-a dat voie sa incep sa ma sprijin cat de cat pe piciorul drept si sa incerc sa merg in loc sa topai, altfel, desi piciorul cerea, nu as fi avut curaj sa o fac.

Pana si prima data cand am mers de capul meu, in copilaria copilariei, nu am facut-o ca asa am simtit eu. I got tricked into it. Eram la Sinaia, la tabara militara. (Spre Furnica. La un moment dat se scurteaza drumul spre intrarea de sus de la Peles pe o alee foarte abrupta, cu piatra cubica. Eh, in celalalt sens era o alee similara care duce la tabara militara.) Si mergeam impingandu-mi carutul. Eram cu tata si ma uitam dupa niste copii care se jucau. M-am oprit, uitandu-ma la ei in continuare, si am luat mainile de pe carut. Si tata mi-a impins carutul mai in fata. Cand sa pornesc iar, am intins mainile dupa carut, nu mai era acolo, m-am speriat un pic, then I just walked to it.

I miss my old pointless walks through the city.

–––––-

Iar nu ma mai satur de No cars go, varianta lui Maxence.