Ieri noapte nu am dormit deloc. Am lasat un mesaj de noapte buna cuiva, dar a raspuns si am stat de vorba pana pe la 7 fara ceva, iar la 7 plecam spre doctor. In rochita scurtuta, cu dungi rosii si negre, orizontale. Curea subtire in talie. You men are such.. men, and I thank you for that! M-a incantat ca si cu ditamai chestia la picior, voi tot va uitati dupa rochita. Mi-a facut bine. La fel cum zilele astea mi-a facut bine sa interactionez cu voi in mod cuminte, 100% clar ca you’re not getting anything, nici macar un zambet sau o privire, you were there when I felt like crap, just to talk, and that’s really awesome. Uitasem ca se poate si asa. Bine, mi-a mai amintit Alex in alea doua luni si ceva, but apparently it didn’t stick.

Deci, la doctor. M-am simtit aiurea ca tipul care m-a dus cu caruciorul a rugat oamenii sa imi faca loc sa stau jos si sa imi pun si piciorul sus, ocupand vreo 3 locuri. Mai ramaneau locuri libere, ce-i drept, dar nu mi-a placut niciodata sa ocup mai mult spatiu decat e cazul.

Mi-a venit randul. Urca-te pe pat, acolo. Si baga foarfeca, de la glezna spre coapsa, pe exterior. So liberating. Fiecare miscare pe care o facea foarfeca mi se parea plina de voluptate. Racoarea simtita cand mi-a tras atela de gips si mi-a scos tot pansamentul. Mana doctorului pe piele neatinsa de nimeni de o saptamana. (Si doctorul e si el dragut, recunosc ca poate nu m-ar fi incantat asa mult altfel.) Si dupa niste mangaiat si pipait genunchiul, a inceput sa imi flexeze piciorul. Merge greu.

Good news. Nu mai doare la pipait. Si-a revenit la dimensiuni aproape normale (Tin minte ca era dublu cand ai venit aici data trecuta.) si am trecut pe orteza. Incep zilele astea si fizio-kineto-terapia (Ia uite ce cuvant bun de mima avem aici!), momentan intreb pe la oameni patiti pe unde s-au dus. Which reminds me sa ii dau mesaj si lui Daniel. Chiar la doi Danieli. Hm.

Am venit acasa. M-am oprit in gang. Adia vantul si se simtea genial pe picior.

Acasa.. Pe cine sa sun mai intai sa dau vestea buna? (Dupa familie, adica.) Am stat jumatate de ora sa ma decid. Nu pot sa il sun pe el, macar cat nu sunt bine ar trebui sa ma caute el. Asa ca am sunat omul care a stat cu mine de vorba pana am plecat la spital si care m-a rugat sa il sun cand ajung acasa si sa ii zic.

Had a second breakfast, went to bed, dar nu prea am dormit. Senzatia cu degetele pe tablie e acum extinsa la tot piciorul, imi place sa simt orice cu el. Imi place ca pot sa stau intinsa pe partea dreapta, cu genunchiul indoit acum la 90 grade.

Piciorul meu uita din cand in cand ce a patit. Si ma trezesc dand din el in ritmul muzicii, sau pornind sa stea de capul lui intr-o pozitie inca nepotrivita pentru moment. (Inca nu am voie sa ma sprijin pe piciorul drept asa cum trebuie.)

Imi revad doctorul peste o luna. Pana atunci exercitii de recuperare. Peste ceva timp pot sa ma sprijin si pe picior si sa trec la un singur baston (am incercat iar carjele, nu si nu). Si am o dilema: pe ce parte tin bastonul? Mmmm… Acum ma uit la un clip cu House, studying his cane skills. Ook, on the damaged leg, ca azi m-a indus in eroare un nene care il tinea pe partea cu piciorul bun, didn’t make much sense. Oh, si azi am vazut la o tipa si prima gheata de gips cu toc.

(Mi s-a confirmat ca sunt o fiinta foarte senzoriala. Mai toti care ne gadilam suntem mai sensibili la stimulii tactili decat restul, dar pana acum totusi nu credeam ca it’s this serious.)