Am ajuns azi intr-un parc micut. Parcul Khalil Gibron. M-am asezat cu Mihai pe o banca, la marginea terenului de joaca. Si tot stateam si povesteam si am inceput sa ne uitam la 2 fetite cum se jucau. Una dintre ele, cea mai mica, statea la tejgheaua de sub tobogan, cealalta a venit sa cumpere ceva ce noi nu stiam ce este si au facut schimb de moneda si obiecte imaginare.

La scurt timp, ne-am trezit cu fetita mai mare langa noi, intrebandu-ne daca vrem sa ii mangaiem catelul. O chema Ana. 4 ani daca tin bine minte. „Tine-mi si mie trotineta.” Si s-a asezat Ana pe jos si ne-a povestit de catel, de cum sta sa fie mangaiat pe burtica, de cum trebuie sa il tina de labuta ca s-a lovit, ne-a zis ca tatal ei i-a spus ca in lume exista oameni rai si ca mama ei i-a zis o poveste in care copiii se transformau in cai, pentru ca au fost rai. „Ca-n Pinocchio?” „Ei, da!” Si ea mai stia si alte povesti, ca Frumoasa Adormita.. Mi-a dat sa ii tin catelul cat se duce pana la magazin. S-a dus pana la o tufa, a rupt niste frunze, s-a intors si mi-a dat ce luase de la „magazin”.

A venit si surioara ei, de care Ana a zis ca pe ea a gasit-o mergand prin parc, fara bunica, intr-o zi, si ca de atunci ele sunt prietene. Si ca ea are puiul catelului celeilalte fetite.

La un moment dat, au aparut parintii lor. Le-a anuntat bunica, de la 2 banci mai incolo, asa cum zicea si Mamaie cand eram eu mica: „Ia uite cine a venit!”. Si parintii au facut ceva ce mi-a placut la nebunie. Au aparut de dupa colt si s-a dus mai intai una dintre fetite sa ii imbratiseze prima. Apoi s-au dus iar dupa colt si au iesit iar, ca sa aiba ocazia si cealalta fetita sa fie prima.

Catre mama ei: „Hai sa iti fac cunostinta cu prietena mea.” Catre mine: „Cum te cheama?”
Mama ei: „Cum, e prietena ta si nu stii cum o cheama?”

Au mai stat un pic, Ana ne-a mai pus sa ne uitam dupa ea cum se catara in toate modurile pe tot ce apuca, apoi au plecat.

La plecare, Anastasia a venit sa se uite la inelul meu.
„Asta e un fluture sau sunt doua inele?”
„Sunt doua, fiecare cu cate o aripa a fluturelui.”
„Da’ tu stii de ce e fluture? Eu stiu! Pentru ca.. pentru ca asa este!”

S-a urcat pe trotineta, a cazut. „Ei, fir-ar sa fie!” Si s-a urcat imediat la loc, la fel de vesela ca inainte sa cada. L-a lasat pe Mihai zicand ca asa ar trebui sa fim si noi, sa ne ridicam de jos cu tot atata usurinta ca si ea.

Nu stiu cat am stat in parculetul ala, dar si eu si Mihai ne-am simtit mai bine dupa timpul petrecut cu cele doua fetite.

And they weren’t „its”. They reminded me of my childhood. And it all happened in a linden-scented place, too.

––––––––-

Somebody said, not too long ago, that due to his Austrian heritage and my German, Jewish, and apparently also Greek heritage, he’d kill to see the kid we’d have. (And it had to be a girl.) Well, probably something like this 4-year-old I met today.