E prima zi in care chiar ninge in iarna asta si in Bucuresti. Mi-am petrecut ultima jumatate de ora lipita de geam, uitandu-ma in sus, la fulgii (de perna deja) care cad. Some of the best memories with him (and them) are during winter.  Pe o vreme ca asta , el ar fi iesit sa mature balconul de zapada, chit ca inca ninge. La fel ca omul care e acum jos si da zapada jos de pe unul din poduri*.

Cand m-as fi trezit trasa usor de par de catre Fifi (my canary from childhood), mi-ar fi adus niste zapada intr-o cratita, sa ma joc cu ea pana sa ma dau jos din pat. Si casa ar mirosi a branzoaice. Nici ochi nu as fi facut bine, dar m-as fi asezat repejor ori pe fotoliu, la masuta, ori in bucatarie, la masa, pe scaunul de la geam, asteptand sa imi aduca ea de mancare.

Mi-as fi pierdut restul zilei jucandu-ma cu papusile in casa Barbie sau citind ceva din seria Ciresarii. Pana la pranz, cand as fi iesit sa ma joc cu Irina, Andra si Andreea.

Irina: „Eu sunt Sailor Moon. Si, daca vreti sa mai fiti sailor, o sa mancati din zapada!”

Si peste cateva zile, in care s-ar depune zapada bine, mi-ar fi dat jos sania de unde era invelita bine intr-un plastic, deasupra dulapului lui de scule. Sania mea cu cadru de fier, pe care ma mai dau si acuma.

Si as fi iesit cu sania. Si pana la derdelus m-ar fi tras el pe sanie. Chiar si pe zonele cu asfalt, ca nu ma dadeam jos decat la trecerea de pietoni.

Si veneam acasa si mancam de pranz.. iar dupa, iar afara, o luam de la capat.

Seara stateam la televizor. Si isi scotea bandajele de la picioare. Isi dadea cu ce avea de dat, mai mereu ceva nou, ca nimic nu isi facea efectul. Apoi si le bandaja la loc. De la talpa pana aproape de genunchi. Ani de zile s-a chinuit cu picioarele, foarte rar plangandu-se.

La batranete, din ce mi s-a povestit, all his good sides came through. Cu tata a fost sever, pe mine ma lasa sa fac ce vroiam. Si cu ea a fost mai bun. Cand erau tineri a inselat-o. Ea mi-a povestit.. S-a dus la el la serviciu sa ii aduca mancare gatita pentru pranz si.. l-a gasit cu secretara. But he loved her. Am vazut asta cand a avut grija de ea in ultimii ei/lor ani. Si cat de pierdut era la ideea ca ea nu mai era cu el, ca ce se face el singur, fara ea.

Si ultima data cand l-am vazut. Isi facea bagajul sa se duca la spital. I-am adus cornuri cu vanilie de la Georgi. Si i-am dus gunoiul. A plans dupa ea si l-am imbratisat pana s-a linistit.

La spital nu am mers. „Nu merg azi, data viitoare…” Dar acea data viitoare nu a mai fost. La spital, a inceput sa ii curga un lichid prin pielea de pe brat, pe 20. Nu mi-e clar nici acum ce a fost. Dar altfel, a tras de el, de cat putea duce corpul lui, pana la sfarsit. Nu a fost genul de om care sa stea in pat, desi, my God!, la ce a avut de indurat cu picioarele multi ar fi renuntat pur si simplu la mers.

I still smile when I remember his voice. Si luni, cand scap de invatat, revin la apartament si ma pun pe vazut chestii filmate de cand eram mica. I need that.

–-

*I actually have a moat in front of my entrance. And you need to cross it twice and walk over 2 bridges to get in the building. But Rapunzel cut her hair.