Ma amuz singura ca si acum, dupa ani si ani, am ramas la fel ca atunci cand eram mica. Imi fac treaba sa tot trec dintr-un capat al altuia al sufrageriei si privesc discret sub brad, de fiecare data, dupa cadouri. Chit ca stiu ce primesc anul asta si ca nu are ce sa caute sub brad, eu ma uit din obisnuinta.

Insa, fata de alti ani, nu mi-a mai ars de decorat. Au facut ai mei bradul, si mi-a adus mama o coronita  la mine in camera. Si a aruncat o beteala pe ea in mod odios, ca sa ma faca sa o aranjez. Oh, wait, are si un glob. De ce, nu stiu. O preferam simpla, doar cu conul de brad cu care a venit.

Eh, in anii trecuti mereu ma puneam pe decorat si scaparam sa ma apuc cat mai devreme. Si tata, ca sa ma chinuie: „nuu, il facem seara, ca asa se face bradul, sa vedem bine si luminitele si steaua…”. M-au lasat intr-un an cu bradul pus in suport si legat*, cu globurile si beteala pregatite pe canapea si s-au dus nu stiu unde de acasa. Am decorat bradul, tot, singura, pentru prima data! Apoi m-am gandit ca nu aveam voie.. si l-am despodobit. Dar hai sa le fac o surpriza! Si l-am impodobit iar. Dar daca se supara? Si l-am despodobit la loc. A treia oara a fost cu noroc, a ramas impodobit. Dar pana atunci, a fost faza cu moodswings din Tangled, nu altceva.

Pff, si pe langa decorat, eu mai aveam pitici: trebuia sa dorm cu bradul. Asa ca ma instalam pe canapeaua din sufragerie si acolo dormeam cat exista brad in casa. Ceea ce, pentru ai mei, era imbucurator. Dormeam la ei acasa. In copilarie preferam sa dorm la bunici, de multe ori era necesara munca de convingere sa ma faca sa vin la ei de la bunici. Cand venea Craciunul era simplu: bunicii luau de obicei o creanga de brad, parintii luau brad maaare. Si, intr-un an, a luat Tataie brad. Un brad mai frumos ca cel de acasa. Guess where I was after that.

Oricum, indiferent de ce luau ambele perechi de bunici, pe langa bradul de acasa, eu mergeam si decoram si la ei. Si ma indopam in draci cu dulciuri.

Si, ca am ajuns la capitolul asta, mereu de Craciun  (si de Paste) sunt invatata cu masa in familie. Si sarbatorile astea eu le vreau acasa. De mica faceam urat cand vroiau ai mei la munte. Cum adica sa plec eu de acasa? Acasa, unde am brad, above all. De Paste m-au mai convins, am mai plecat cu prieteni de familie, cu familie, et cetera. Dar de Craciun de foarte putine ori le-a reusit. Tin minte un singur Craciun departe de casa si stiu ca l-am detestat, desi (DESI!) am avut brad acolo unde am stat. In camera, brad.. personal.

Revenind, pe 25 mereu era masa cu toti. La inceput era cu ai mei, cu Mamaie, Tataie, Dada, Buni, Marga si chiar si Leana (nu mai tin minte Craciunurile cu ea, dar am vazut in poze). Cu trecerea timpului, ne-am imputinat. Dar conversatiile la masa au ramas pe aceleasi teme. Eu cand eram mica, scoala, mancare, politica (iar Dada si tata vor fi mereu in tabere opuse, iar eu ma voi uita la ei ca la ping-pong) si asa mai departe. Eu prind mereu doar o parte din conversatii, pentru ca intre felurile de mancare.. ma intorc la mine in camera, minding my own stuff. Platouri cu mezeluri si legume, decorate de mama, salata de boeuf delicioasa facuta (si ornata) de tata, piftie, sarmale cu mamaliguta  (din care nu mancam pana acum 1 an), friptura la tava facuta de tata**, diverse garnituri, cozonac, prajiturele, chestii de rontait. (And that’s me talking about the stuff I actually eat from what’s on the table.) Si, cand eram multi, chestia asta incepea pe la 13 si se termina pe la miezul noptii. In ultimii ani a durat mai putin.

Being the only kid my parents had, orice as face raman in centrul atentiei. De la si ce mai faci tu? pana la toata lumea de la masa spunandu-mi in cor sa imi pun papuci.

(O mica pauza. Am de dat o tura prin sufragerie.)

Ok, now we can talk about Santa. Cand eram mica, tata facea pe Mosu. Mi-a povestit azi ca mie imi zicea ca pleaca sa il caute pe Mosu’ si se baga in debara si se schimba acolo in costum, iar mama ii lipea sprancenele si ii prindea barba. Prima data cand a venit „Mos Cuciun” m-a ingrozit. Imi zicea tata ca imi tremurau manutele in mainile lui si tot ziceam ca eu vreau la mami. Apoi e si poza cu mine si cu Mosu’, which says more than 1000 words:

In cariera lui de Mos, tata a ramas incantat de 2 chestii legate de mine, pe care mi le tot spune. Ca asa speriata de bombe cum eram prima data, am ramas atenta la detalii („Tati, tati, Mosu’ avea bocanci ca ai tai!”). Si ca atunci cand a fost la gradinita si a facut pe Mosu’, din toata multimea aia de copii numai eu si inca un copil**** am recunoscut ca am mai facut si prostii, ca nu am fost cuminti tot anul.

Nu le e foarte clar cum anume am aflat ca nu exista Mosu’, dar stiau sigur ca dupa ce am vazut ca Mosu’ si cu tata au bocancii la fel si ca tata lipsea cand era Mosu’ am devenit mai sceptica. In clasa a doua stiu eu sigur ca nu mai credeam in „Mos Cuciun”.

But I had a really nice childhood. And right now I’m drinking some mulled wine to it and also to those who made it so great. And yet another large sip for those who are making my present days nice.

(A venit mama. „Vino sa iti iei checul.” Santa came.)

EDIT: Yep. I was right. Trebuia sa mai fie ceva si in seara de Ajun. And I know for a fact that my Dad’s the one who chose the gift.

––––––-

*Mereu legam bradul in 2 puncte: de teava de caldura si de sina de la perdea.

** That is one of my guilty pleasures. E facuta in bere, cu un strat de mirodenii deasupra si impanata cu usturoi si costita de porc. I don’t think it’s healthy. Dar e buna si calda, si rece. Pot sa o mananc rece, in a sandwich, sau calda cu o garnitura. Or in a warm sandwich. Si daca exista in frigider o sa mananc din ea si dimineata, si la pranz, si seara. Pana o termin.

*** Debaraua aia e mica. My Dad made a skinny Santa back then. He’d be a much better Santa now, much more authentic.

**** Tibi, Doamne, ce fata de dracusor impielitat avea!