Acum mult timp, sa tot fie un an sau poate doi de atunci, Dada (bunicul meu) mi-a adus un dosar cu foi ingalbenite, cu marginile roase de trecerea timpului, si cu scris marunt, ingrijit, in creion. Pe aceste foi tatal si bunicul lui au povestit vieti. Ale lor si franturi din vietile altora.

Uitasem de acest dosar pana cand l-am vazut azi pe hol, scos de mama ca sa i le scaneze lui Dada intr-o varianta mai usor de descifrat pentru ochii lui obositi. Le-am luat, m-am pierdut printre randuri, m-am amuzat si am ramas surprinsa. Ultima data cand le-am citit nu am avut rabdarea necesara sa le parcurg pana la capat. Acum, insa, am si rabdarea sa le scriu.

Viata traita de mine de la nastere pana in prezent

Deoarece sunt la o varsta inaintata, cand omul merge spre sfarsitul vietii, am tinut foarte mult sa ma destainui voua … … caci nu stiu cat voi mai avea de trait si mai bine mai devreme decat prea tarziu. Va rog din suflet sa citit cu atentie fara nervi sau plictiseala–caci eu nu am putut sa obtin un timp de la voi spre a ma destainui despre adevarata mea viata la care imi este martor Dumnezeu–sa vedeti si voi ca oameni culti care este adevarul, nu vorbele ce ajung la urechile voastre; deci va rog cititi cu atentie ca sa va dati seama ce am putut eu face pentru voi–si daca merit sa fiu sau nu condamnat atat timp cat mai traiesc si aud.

Nascut in 1910 luna Iulie in com. Sinesti la 19 ani in urma fratelui meu Ionel, deci ultimul dintr-o familie cu renume si situatie frumoasa. Fiind printre primii in sat–cu cinste, respect si situatie–am stat cu parintii mei pana la varsta de 7 ani cand a venit la noi Nenea Ridu, sotul surorii mele de la Craiova, si a rugat-o mama sa ma lase sa merg la Craiova sa urmez scoala cu baiatul lor, Noica, caci este mai buna scoala la oras si tot odata are si Noica cu … iar vacantele le vom face la parintii mei la tara. Zis si facut, am venit la Craiova in anul II primavara–nu m-au primit in anul III, in care trebuia sa fiu, am terminat primarele la Tudor Vladimirescu si ne-am inscris eu si Noica la Comertul Elementar in anul I, dar Noica a ramas repetent. Eu am trecut in anul II, insa anul II a fost pentru mine un chin, caci Noica, de necaz, nu ma lasa sa invat, imi rupe cartile, si am ramas corigent. Am dat corigenta, caci m-am preparat acasa, la tara, am luat-o si am intrat in anul III crezand ca Noica se va domoli, caci ramasese cu ta-su la la macelarie si carciuma, insa nu s-a putut continua.

Am intrat baiat de pravalie la Tordunescu(?)–cu mancare si dormit– si urmam la seral, dar mama cand a auzit a venit si m-a luat, spunand ca are cu ce ma tine, nu ma baga sluga ca are destul pamant; am cu ce trai cum au trait si ei, numai sa-l administrez. Si am venit la tara, unde, intr-adevar, aveam tot ce pofteste un copil cu parinti instariti. Dar de-acuma nu-mi mai placea viata de tara, ma invatasem cu viata de oras. Mi-au cumparat parintii bicicleta sa ma plimb, imi faceau toate voile sa stau acasa, nu ridicam un pai. Tata si mama ma luau cu ei pe unde aveam pamantul dat la oameni in munca sa ma initieze, toamna ma luau la impartirea produselor. Eram mandru cand veneam acasa cu coloana de care cu cereale si cu pusca de vanatoare, iar cu bicicleta le insoteam …

Cu toate dorintele ce mi le indeplineau parintii, nu mai ma puteam impaca cu viata de tara. Au venit la primarie niste afise pentru scoala de piloti la Tecuci, nu au vrut parintii sa ma lase. Atunci am plecat intr-o dimineata la Craiova cu bicicleta, spunandu-le ca ma duc pe la sora mea cateva zile. Cat am stat la Craiova veneau in carciuma si beau mecanici de la Concordia. I-am vazut cu bani si imbracati bine, m-au tentat si le-am spus ca imi place si mie sa fiu mecanic de automobile si m-au bagat ca ucenic. Intr-adevar, se muncea, dar se si invata meserie. Am stat aproape 2 ani. Tata venind la Craiova o stiut unde sunt si pana la urma l-a convins Nenea Ridu ca este o meserie frumoasa, sa ma lase. Mamei i-am scris ca sunt din nou la scoala si cand a venit mama si m-a vazut cum viu de la lucru murdar nu m-a mai lasat–desi incepusem bine si eram iubit de toti caci imi placea sa lucrez, avansasem, incepusem sa lucrez la motoare. Dar nu m-a mai lasat mama; o spus ca daca-mi place soferia ma da la Scoala de Soferi caci are cu ce plati si-mi cumpara masina. Si asa a facut.

M-a inscris la Scoala de Soferi Turnu Severin, unde am facut 6 luni. Se facea si mecanica. Cand au vazut ca ma pricep la motoare m-au intrebat daca am mai fost undeva si le-am spus ca am facut 2 ani la cel mai mare garaj auto din Craiova, la Concordia. Au luat informatii de acolo si m-au bagat in atelier. Si timp de 6 luni am lucrat mai mult ca angajat decat ca elev. Bineinteles ca am fost recompensat–am scapat si greu de acolo caci vroiau sa ma opreasca ca instructor–dar nici aici nu m-a lasat mama, tinea foarte mult sa fiu langa ea. M-a iubit foarte mult, nu stiu de ce, poate fiind cel mai mic…

Am luat diploma, am venit acasa. Nu puteam lua carnetul, nu aveam 18 ani impliniti. Mama s-a tinut de cuvant–a cumparat un automobil in tovarasie cu o terta persoana si au angajat sofer, deoarece eu nu aveam carnet. Dar mai mult eu conduceam si ingrijeam masina, caci soferul, desi era mai in etate ca mine, nu se prea pricepea la mecanica. Intre timp, au intervenit discutii intre parintii mei si tovarasi si pana sa scot eu carnet au vandut masina.

–––––

Acestea au fost primele 2 pagini. Le descifrez greut, mai am si spatii in care nu am recunoscut cuvintele ca erau prea in margine sau prea sterse, dar in mare se intelege. Si le scriu aici pentru ca mie mi-au adus un zambet pe buze.