So… I’m a morning person. Desigur, nu genul care se trezeste dimineata de dimineata impeuna cu ciripelele, ci genul care la ora aia abia se indreapta spre casa. Si e asa placut la primele ore ale diminetii! Vanilla sky la rasarit, racoare, liniste sparta doar de sunetele pescarusilor, miros de tei. Si un sictir enorm fata de orice mi-ar deranja aceasta stare de zen.

Merg lent spre statie, bucurandu-ma de prezenta fiecarui tei de pe traseul meu (aproape) zilnic. Cat sunt in tramvai ma asez langa un geam deschis si ma izolez in mine. Cobor, imi cumpar 2 covrigi calzi de la colt–unul cu susan, iar celalalt cu mac, apoi ma indrept in pas la fel de linistiti catre apartament. Ajunsa acolo, imi trantesc geanta pe masina de spalat si ies pe balcon. Imi privesc mandra inceputul de gradina (zorele, belle-de-jour, ceva necunoscut, mazare nobila—nu e comestibila, un ghiveci cu gerbera, ficusul si… rosii), le ud pe toate cu stropitoarea optimista, imi schimb apa la bambus si mai petrec cateva minute bune pe balcon rontaind din covrigi.

Peste vreo ora-o ora si ceva de cand am iesit de la job, ajung si eu acasa. Imi pun niste muzica, mai stau ceva timp treaza facandu-mi de lucru cu diverse si apoi adorm. Somn adanc, placut.

Multi ma intreaba cum rezist pe programul asta. Pai… noaptea sunt treaza oricum, oricat as incerca eu sa adorm. Dimineata e prea bine sa dorm. Dorm ziua, cat e cald (daca dorm cu aerul conditionat pornit, sunt praf cand ma trezesc). Prind si apusul si cate o plimbare placuta inainte de job.  Ieri, de exemplu, m-am plimbat prin campusul de la Poli. Si m-am si ratacit cautand iesirea. (That’s twice, now. Shh.) In rest, foarte placut, atmosfera de vacanta, parea asa departe de Bucuresti… Si iar imi vine cheful de hoinarit aiurea. Sau poate doar de zacut in iarba. Either way, something aimless and relaxing.