Intreaga-mi fiinta tanjeste dupa tine din cand in cand. Mi-e dor de tine, pot spune chiar ca imi lipsesti desi nu ai fost parte din mine vreodata. Astept sa dai un semn, sa  ceri sa ma vezi, sa intrebi un „ce mai faci?” sau sa incepi o conversatie banala. Dar astept de mult timp si totul in zadar.

Si totusi simt si imi tot repeti ca „ne vedem noi”. Problema e doar cand. Si ce va fi cand te voi revedea. Pentru ca te vreau, dar mi-e teama sa rostesc tot ce tin in mine, mi-e teama sa am incredere in tine, mi-e teama sa renunt la limite. Dar cu limite impuse cat de mult ma voi putea bucura in voie de timpul petrecut cu tine?

Mi-e dor… de privirea ta, de felul tau ciudat de a fi, de cum gandesti si de cum ma faci sa privesc lucrurile, de vocea ta si de felul in care-mi rostesti numele, de mersul tau vesel si de zambetul tau, de bratele-ti puternice si de degetele tale tocite de la chitara… de necunoscutul din tine.

(It matches, except for the love part.)