Nu am somn.

Bine, de fapt am somn, dar inca am un gol in stomac si inca imi mai tremura un pic genunchii. Dar hai sa lasam asta acum.

Toate bune si frumoase saptamana asta. Am inceput cu o noapte de duminica spre luni la fel de ciudata ca cele din restul saptamanii trecute (cine stie… stie). Si cu o luni in care am cautat o scuza sa raman acasa.

De ce? Ai avut o duminica misto, copile, erai iar mai optimista. Dar nuu, nu ne simtim bine daca ne simtim bine.

Da, dar am nevoie de inca o zi, inca o zi in care sa stau sa sucesc totul pe toate partile. Mai vreau o zi in care sa am voie sa imi fie rau, sa ma doara. Inca o zi in care sa bolesc si emotional, nu doar fizic…

Si seara am vorbit, am vorbit in draci. Si mi-am dat seama ca oricat de misto sunt tipii la purtat conversatii interesante, uneori ai nevoie de o tipa care chiar pricepe ce vrei sa spui. Si indiferent de sex, e ceva minunat sa ti se spuna „hey, I’ll be here for you, no matter what you choose”, in repetate randuri si de la mai multi oameni. Unii de la care nici nu te asteptai…

Marti… I am against scheming. I don’t feel that tricking people into doing smth or acting in a certain way is the best way to go. However, I kind of did that, but in my own way. Which didn’t end up with me tricking anybody.

Tot marti… opening up sucks. (M-am obisnuit, e-un ecou firesc…)

Miercuri… Hah, miercuri!

Apartament. Dupa, pe drum, trece o masina rosie. Hey, I know that dude! (Andi, fostul meu vecin de deasupra. Care atunci cand eram mici vroia sa se insoare cu mine pentru ca am multe rude si atunci cand vor muri rudele mele o sa raman cu multe case. ) Si sun. „Auzi, tu conduci o masina rosie in momentu’ asta?” „Da, deci tu erai! Vad ca te simti mai bine, poate iesim in sfarsit la cafeaua aia.” „Daaa, ca avem o groaza de povestit!” (Nope, not a date. E cu cativa ani mai mic. And God is sort of using him to play jokes on me. Dar despre asta alta data.)

Mers luat webcam (it’s so cute and puny!) la Crangasi, mers pe jos pana la Semanatoarea  („Mai, iti zic eu ca si aici era magazinul ala, nu trebuia sa mergem pana acolo!”), mers pe jos pe langa Poli, intrat in campus („Hai sa iti arat drumul meu spre casa…. Stii ce urat e noaptea? Ca vin singura pe aici si uite cainii aia sunt mereu acolo… Si e asa pustiu si intuneric si frig…”), stat pe o banca pe langa Automatica („Auzi… da’ noi ce facem de Revelion?” „Nu stiu, dar e prea devreme sa pun iar Apartamentul la bataie… Desi acolo mereu cu party-urile a fost unu’ bun, unu’ rau… So the next one should be great… Oh, but all that mess… Brr”), mers pe jos pana acasa. Ignorat telefoane.

Joi.

I got ambushed into a date.

Later on, party FSP, Chat Noir. Merg cu Corina, o prietena a ei, o colega a ei de la master si some friend of hers care terminase mai demult FSP ( cel putin asa am inteles eu). 2 ore de karaoke, cu 3 camere de oameni zbierand in cor. Ceva mai incolo, Corina ca se plictiseste si ca ea vrea in alt club. „Vii?” Idk, sa raman aici printre necunoscuti, dar cu muzica misto, sau sa merg cu ea, intr-un loc in care naiba stie daca o sa mai consider zgomotele respective muzica….? Si se aude „Do your thing”. So I did my thing and little usually-shy me a ramas cu 2 persoane aproximativ necunoscute (bine, mai vazusem o fosta colega, dar cum ea s-a facut ca nu ma stie, era politicos sa nu o stiu nici eu pe ea). And in a room full of people, I actually found myself. Si a fost bine ca eram doar eu. Am dansat cum dansez noaptea pe intuneric. (Da, eu adorm cu muzica. Si din cand in cand mai vine cate o melodie pe care tre’ sa ma misc. Si top din pat si everybody’s daaancing in theeee moooonliiight!) Si au mai fost si alte chestii incantatoare si vreau sa merg iar.

Vineri. Ai mei pleaca la munte. Eu raman, imi place asa de mult cand sunt singura acasa! Si totusi I called a friend sa stea cu mine. Pentru ca nu am mai dormit de mult timp noaptea singura in casa si nu ma incanta perspectiva. In plus, mi-a fost rau most of the day si am stat in pat din proprie initiativa. Maraton de Grey’s Anatomy si o galeata de kfc. Conversatie dura si sincera pe la 4 dimineata. Ca era cazul.

Sambata. Trezit, continuat maratonul. Apoi pauza, sa vorbim ce nu am apucat in noaptea trecuta. Dar mi-era somn si am adormit ca vaca in timp ce vorbeam. Cred ca m-a lasat sa mai dorm si apoi m-a trezit si mi-a zis ca trebuie sa plece.

Iar noapte singura. Teoretic. Practic, m-am vazut cu fetele din Focsani, ne-am ratacit prin oras, we went treasure hunting, am scotocit printre niste pietre din Cismigiu, am hranit niste gandaci, am gasit un morcov (dupa S-ul de la Sanitari) si ne-am trecut pe lista. Apoi caldura, cafea si stand-up comedy.

La 5 si ceva am plecat spre casa. De la metrou am venit singura. Vroiam aer, asa ca am ales 41. Frate, prea multi tipi pe strada asa de dimineata. Si all alone sa fii inconjurata de 6 necunoscuti, fiecare punandu-ti tot felul de intrebari… e greu sa inaintezi. Si ajungi in sfarsit printre oameni. Aia 2-3 care erau la ora aia in statie. Si unul din grupul de mai devreme vine dupa tine si incepe sa se bage in vorba. Si oricat de aiurea iti este, tu ii mai trantesti si niste replici la care dracu’ stie cum ar reactiona. Ca asa te simti tu mai curajoasa. Si intr-un final te urci in tramvai. Si nu e langa tine. O fi ramas in statie? O fi urcat pe la alta usa? Si unde sunt ceilalti cu care era?

Si cobori. Si ti-e teama sa te uiti in spate. Si nu mai e nimeni pe strada. Naiba, nu ai nici de unde sa iei un taxi. Si intri si in zona in care sunt si caini. Si ajungi sa iti repeti obsesiv „Nu mi-a frica, nu mi-e frica” la fiecare pas facut. Mergi mai repede cand vezi intrarea in scara, te repezi la interfon cu cartela, deschizi repede usa, intri, si o trantesti grabita dupa tine, in sfarsit privind in urma. Nimeni. Dar inca tremuri. Chemi liftul si ajungi acasa. Unde nu e nimeni.