Zi de Ikea, inceputa cu o jumatate de ora petrecuta stand degeaba in pat, doar ca sa ma acomodez cu lumina. Mi-e asa o lene in zilele astea… ca incerc sa imi schimb programul de somn, aka sa ma culc mai devreme si sa ma si trezesc mai devreme. But logic ca nu imi iese si recuperez orele de somn din noapte pe la pranz, ca altfel nu sunt buna de nimic… well poate doar pentru pisicit (nu stiu ce sens ii dati voi, dar e senzatia aia de lene asa de mare incat nici sa dormi nu poti; in schimb stai degeaba, te intinzi, te cuibaresti, te bucuri de o raza de soare care te incalzeste usor si te misti in slow motion, savurand si cea mai mica incordare a unui muschi).

Aaanyway, Ikea. I went there to get myself a blankey pe care sa o duc la Apartament. Also left with some organizers pentru sertare + lumanari cu aroma de inghetata de vanilie. Yes, they may sound gay, dar miros foarte bine! Le-am lasat si pe alea la Apartament.

Asam. Cat eram acolo l-am vazut iar pe un tip pe care il tot vad, peste tot prin oras. Si ne uitam unul la altul, dar habar nu am daca il stiu / daca ma stie si daca da, de unde? si daca nu, cu cine imi seamana? (I solved the mystery, with the help of Facebook, dar daca il vad iar, tot la faza de staring o sa raman pentru ca nu il stiu in persoana–sau poate il stiu, I’m not really good at remembering this stuff #-o ; anyway he’s a friend of a friend.)

Siii… tot la Ikea am papat. Of course ca am papat, eram la Ikea! Am avut pranzul la 11.30, dar nah… Si ne-am asezat la o masa langa o alta masa la care era o familie mai mare. Cu 2 copii. („Woow, uite ce tacuti sunt! Si il misca pe ala de colo-colo si ala tace. Ce-i cu copiii astia?”). Cand cei de la masa de alaturi se ridica, vad ca una din tipe are geanta pe care scrie Milligest (sunt pilule anticonceptionale). And she was pushing the stroller. With the baby in it. She had a Milligest bag and she was a mother. Ras nervos, dupa ce a plecat si am inceput sa explic de ce ma uitam asa ciudat la tipa…

Ne-am intors cu 3smthsmth si cu 41. In 41 s-a asezat vis-a-vis de noi o bunicuta cu nepotica de cativa anisori. Ca niciodata, am inceput cu „Awww, look at the baby”.

„Uite, are parul cam ca al meu la culoare! Isn’t it cute?”

„She is not an it…”

„What…?”

„I-ai zis it!”

„Nu, cum sa ii zic it?” Mai stau un pic… „But it is cute, isn’t it?”

„Yes, it is cute, the little monster…”

So yeah… Au inceput sa mi se para cute copilasii, dar raman la faza de „it”. Dupa, am inceput sa ne gandim cum ar fi sa iti numesti copilul It. Si am ajuns sa vorbim de Cousin It si alte prostii de genul…

Then, cand am dus chestiile la Apartament, I acted like a total bitch. Si desi regret ce am zis (de fapt regret efectul cuvintelor mele, nu ca le-am zis), it is the truth and I can’t really find any nice words to sugarcoat it. There would have been a lot more stuff to be told, but, of course, nobody likes talking about things they don’t really want to hear. They do need to be told, though.