Dansatoarea-de-Kabuki

Acum ceva timp am mers in a quest pentru o carte de citit la mare. M-am plimbat pe langa zeci de rafturi, cautand insetata cartile despre spatiul asiatic. Nu stiu de ce, dar imi plac cartile despre samurai, geisha, ceremonia ceaiului si in general perioada de inainte de Tokugawa si pana cand samuraii incep sa isi piarda „sufletele” , sa fie introduse armele si sa apara americanii. Bine, variaza de unde incepe si unde se termina de la caz la caz. Si desi ma concentrez asupra Japoniei, se mai strecoara si cate ceva despre alte zone din Asia.

Dansatoarea de Kabuki… am luat-o in mana, am rasfoit-o, mi-au placut numele, mi-au placut cele cateva pasaje citite la intamplare. Si am facut-o a mea.

Am terminat-o abia azi, desi am devorat-o prea incet pentru ceea ce am gasit prin ea. Are povestea ei, despre Okuni si nasterea stilului Kabuki datorita ei, despre sensurile cuvantului Kabuki si cum se interpreta acest cuvant ca sa se potriveasca fie propriei persoane, fie unui… trend, fie artei, in sine (care are mai multe ramuri, nascute datorita diverselor categorii de interpreti). Pe langa povestea aceasta, sunt multe fapte istorice povestite, completand placut Shogun-ul lui Clavell. Descrie spatiul Japonez si in perioada lui Taiko, dar si dupa ce Tokugawa ajunge la putere. Si mi-a placut sa descifrez parti din Shogun prin aceasta carte, multe aparand si intr-o alta lumina. Unele chestii recunosc ca m-au bagat in ceata, dar m-am descurcat pana la urma, luandu-le logic si… strategic. Apoi, am mai gasit cateva detalii pe care le-am legat de Foc in pavilionul de ceai, de Ellis Avery.

Partile cu istoria sunt in general cam seci, dar le echilibreaza restul cartii. De placut mi-a placut, ca am gasit cateva chestii care m-au atras in legatura cu personajul principal. Dar pe astea le tin doar pentru mine pana mai dau de cineva care sa o fi citit si cu care sa pot comenta in detaliu. Si pana in acea zi cu soare (sau zi de Joi*), cateva citate de la pagini cu coltul indoit:

Si demonul zise:
Nu te teme,
Sunt de nadejde,
Daca te imprietenesti cu mine.
Se-ntelege
Ca la chefuri
Nu sunt poftiti doar oameni!

El gandea simplu, ca orice barbat: „Okuni e femeie si n-ai ce-i face!” Stia ca ea lasa ochii-n pamant indata ce el ridica vocea.

Nu esti de parere ca depinde de femeie daca barbatul sta langa ea mai mult sau ii da papucii imediat?

– Densuke!
– Ce doresti, Okuni?
– Auzi ploaia?
– Ihi.
– Deosebesti sunetele… marimea si intensitatea picaturilor? Ploua tare… slab… usor… rapaie… doar stropeste. Uneori ai senzatia ca iti bate cineva cuie-n cap… iar alteori ca suspina… […] E greu, zise Okuni, oftand. E greu sa dansezi pe muzica ploii.

Sanza, la randu-i, era pur si simplu imbatat de trupul mladios al lui Okuni, pe care-l imbratisa, si de soaptele ei dulci, care-i rasunau in urechi. Atunci isi dadea seama ca Okuni era totusi femeie. Cand o lasa din brate, isi dadea seama ca putea fi considerata mai mult de atat… si pe chip ii aparea un zambet amar.
„De ce oare o consider femeie doar cat o strang la piept?”

Ratele mandarin
Nu mai sunt impreuna.


Cand iubim
Ne daruim dragostea
Celui drag.
De nu-i trebuie,
Mai bine nu!
De iubesti pe cineva
Nu uita de tine.

– Eu nu voiam sa-l las  sa plece nici in ruptul capului, dar el a ales castelul, nu pe mine.
– Dar e o deosebire de la cer la pamant intre un castel si o femeie!
– Nu e nici una! se trezi Okuni zicand fara sa stea pe ganduri.
[…]
Okuni isi musca buzele.
„Oi fi fost si eu un castel? Adineauri am spus ca nu-i nicio deosebire intre un castel si o femeie. Cand oi fi devenit castel?”

Tine tristetea putin
Dar si fericirea-i prea scurta.
Totu-i doar un vis.
Declaratiile de amor
Sunt si ele trecatoare
Ca manunchiul de flori
Pe jumatate legate.


*JOI = aceeasi chestie cu „intr-o zi cu soare”.

Nu stiu daca are acest sens doar pentru mine, sau daca e ceva utilizat si altii. La mine a aparut acest joi cand eram mica si ziceam ca tot ce nu am chef sa fac o sa fac joi. De exemplu, eu preferam sa stau la Mamaie si Tataie si ceilalti bunici doreau sa ma duc sa stau si cu ei. Si ma intreba Buni: „Cand mai vii pe la noi?” Si eu: „…Joi.”

Dar intrand in lumea normala, dupa ce am mai crescut, a trebuit sa ma invat ca totusi joi e o zi a saptamanii si ca oamenii chiar se asteapta sa faci joi chestiile pe care spui ca le faci in acea joi.