„Mirela, trezeste-te! Ai zis ca iti pui ceasul, trezeste-te!”

„Nu, ca tu nu stii sa mototolesti hartia…”

„Sa ce? Trezeste-te, ca o sa intarziem!”

„Ce stii tu despre cum se face o limonada?”

In sfarsit, ma trezesc la un moment dat. Si my laptop was gone, and I remembered the night before.

„Nu plec pana nu imi pun alea 3 melodii. In plus, a zis ca nu ma ia! Nu ma vrea, deci nu vin!”

Ma culc la loc.

„Mirela, trezeste-te, ca ne asteapta oamenii aia!”

„Zi-i ca o iau, ca poate sa vina…”

„Nuuuuu, ca ieri ai zis ca nu ma iei si mi-ai luat ala si eu v-am trezit doar atunci, era alt player. De unde sa stiu cat de tare se va auzi? Voi ma treziti in fiecare dimineata si eu nu zic nimic. Nuuuu viiiiin!”

Vroiam sa stau sa zac. O zi de zacut era buna. Sau sa merg cu niste prieteni pe Via Sport. Dar nu, sa zac toata ziua in pat ar fi mai bine. O sa dorm toata ziua, asta o sa fac. Dar nu am atata somn… Si sa stau singura atatea ore…

M-am dat jos din pat, m-am spalat repede, m-am imbracat, mi-am luat in brate chestiile de prin geanta si am sarit sa imi iau un ghiozdan din dulap. Logic ca in timp ce saream am dat pe jos ce aveam in brate. Le-am adunat, le-am azvarlit in rucsacel, mi-am cautat niste sosete imperecheate si m-am repezit la masina.

Mama inca nu venise. Eu m-am asezat ca niciodata pe bancheta din spate. Nu vroiam sa vorbesc cu ei, cu nimeni. Mi-am pus castile in urechi, dar nu aveam chef de muzica, pur si simplu vroiam sa nu imi vorbeasca. Vine si mama. Ma razgandesc si vreau sa ma intorc in patul meu calduros… dar e prea gol, asa ca hai, merg cu ei.

Ne intalnim si cu Cosmin si cu ai lui. Si pornim. La un moment dat mi-a pasat mama ceva de mancare in spate, ca nu apucasem sa mananc.

La un moment dat m-am intins (vorba vine) pe bancheta din spate, i-am furat lu’ mama puiul de perna (sperase sa stea ea in spate, sa mai doarma un pic) si am dat drumul la muzica. Bad place sa stau intinsa, ajunsesem la serpentine. Mi se facuse greata, dar imi placea ca mi-e rau. Mi-era bine ca mi-era rau. Pentru ca macar era ceva ce simteam.

Am oprit la o benzinarie, in a failed quest for coffee. Si i-am explicat mamei ce visasem. Partea cu mototoalele de hartie: eram intr-o fabrica ce recicla hartia transformand-o in bilute de hartie… de-alea de suflat prin teava pixului. Partea cu limonada: limonada Verona de la Carturesti. Aia da limonada. A mea, cel putin, ca a mai luat inca cineva si his sucked big time.

Revenind la povestea noastra, am ajuns in sfarsit unde vroiam. Am parcat. Am mancat si am baut cate ceva. Intre timp suna niste prieteni ca they just passed by, dar ca merg mai departe ca ei ii e frica sa mearga pe unde mergem noi.

Si am luat-o usurel la deal. Am luat-o inainte. Cand merg pe munte e placut sa stiu ca sunt intr-un grup, ca nu sunt singura. La munte mereu ma simt mica, e un sentiment placut, dar ma face si sa ma panichez usor la fiecare zgomot. Dar in general o iau inainte. Prefer sa stiu ca restul sunt in apropiere, dar imi place sa fiu eu si poteca. Eu si apa care se aude pe langa. Eu si… lumea! Nu ma gandesc la ceva anume, pur si simplu sunt atenta unde trebuie sa fac urmatorul pas si admir ce-i in jurul meu.

Si am mers.

Am terminat prima parte a traseului. Am stat o groaza pana au venit si restul… Si dupa ca hai si-n continuare. In continuare se statea la coada. Deh, weekend. Si din 6 am ramas doar 2. Trei nu au urcat de teama (?!) si tata ca nu incapea (!!!). Dar mama a ramas ca „vai, cum sa te las singura?!”.

Si a urcat mami si se minuna ca ea nu credea ca va mai face asta vreodata in viata ei. La fel cum se minuna si Buni cand a mers ultima data la Cota 1400, cand eram eeu prin generala. („Hai, Buni, mergem doar pana la urmatoarea curba. Ai obosit? Nu?! Hai si pana la urmatoarea!”). Si ca tot vorbim de ce mai fac bunicile din ziua de azi: o bunica era in fata noastra, climbing with courage, si mai devreme au trecut pe langa noi niste nemtoaice la vreo 60 si ceva de ani. Sper doar sa fiu si eu in stare de chestii de genul daca apuc varsta lor.

Continuand… Am urcat cu mami, si a facut mami poze cu jumatate de mine, iar eu m-am ghemuit si m-am intins si m-am catarat ca sa fac poze peste tot. Nu am mai mers acolo de cand eram mica si totul mi se parea nou. Mama a mers pe acolo de mai multe ori in viata ei, dar ne minunam la fel.

Pana la urma am coborat. Cei care ne-au asteptat au facut intre timp o fapta buna si au gasit izvorul. (Noi trecusem pe langa si nu il vazusem…). La coborare iar in fata si am avut de asteptat o groaza langa masini pana au venit si ei. I felt like yelling at people pe drumul de intoarcere. Nu la toti, doar la aia care mancau seminte si aruncau pe jos in timp ce urcau. Ok, se duc repede, nu sunt ca plasticul si alte chestii… dar tot mizerie este! Si macar pe munte abtine-te! Oh, si la aia care considerau ca it’s ok to stare and try to chit-chat daca tot merge singura. You are not allowed to stare & start stupid conversations!

Oh, mi-am dat seama ca oamenii care urca pe munte fara sa care ceva dupa ei freak me out. La fel de ciudati mi se par cei care cara dupa ei o chestie pe care scrie Sports smth smth si cand ajung la destinatie afli ca acea chestie e de fapt un fel de fotoliu pliant. Which was huge in spatele respectivei, deci nu l-ar cara daca ar merge cu el daca ar trebui sa set camp ca nu ar avea destul corp sa care restul chestiilor.

Aaaanyway. Predeal. Ciorba de vacuta, friptura cu cartofi prajiti si salata de varza si… siiiii… papanaaaasi cu smantana si dulceata! That made my day.

Then poiana pe la Poiana Tapului, intins rogojina, intins enormitate de pulover de tata peste, intins Pisi peste si tentativa de somn. Da, Pisi. Ca ai mei ne cred familie de pisici. Sau smth like that, ca atunci cand eram in burta la mama tata i-a trimis o poezie in care ii zicea Doina Panterel. Ca ea e into the Pink Panther, theme song & all. Smth smth la Doina Panterel /Care asteapta un baietel / Ce-o sa-l cheme Bogdanel. Dar nu a fost sa fie. Oricum, eu aparent sunt pisica si mi se spune Pisi, Miți, Pisili, Pisilina, Pisicone, Cotoi, Mâțone etc. Nu raspund la aceste denumiri daca nu sunteti mama sau tata. Uneori nu raspund nici daca ma striga ei asa.

Uhm… so drumul spre casa mi l-am petrecut dormind. Ca nici la dus, nici in poiana nu am reusit. M-am trezit cand a inceput tata sa tipe. E clar, am ajuns in Bucuresti. In afara Bucurestiului rareori tipa la altii din trafic.

Si am venit acasa. Dus. Ganduri. Fuck, mai e o luna. Imi promisesem ca 21 o sa fie cel mai bun an. Si a fost cel mai greu, cel mai complicat, cel mai greu de put into words de pana acum. Si in luna asta nu o sa reusesc sa fac nimic sa make a change for the better.

Si mi-e teama. Mi-e teama de tot, si de ce nu vreau si de ce vreau. Mi-e groaza sa raspund la telefon („You were flirting  with him through the phone!” ” Was not!” „You were like mmm… mmmhmhm!” „I do not flirt through the phone, Mr… Plus… he’s not tall enough…”). Mi-e groaza cand nu suna telefonul prea mult timp. Mi-e teama sa fiu intre oameni, dar mi-e teama  si sa fiu singura.

Sunt facuta pentru o lume de doi, nu imi gasesc rostul singura. Si vreau ca intr-o zi cu soare sa simt ceva iar, dar mi-e ataaat de teama de acel moment. Si mi-e teama in acelasi timp si de ideea de a ma inchide in mine. Eu credeam in dragoste candva. Si acel candva imi pare atat de indepartat acum.

De ce atata teama de tot?

………………………………………….

Si ca sa terminam totusi ceva mai vesel acest post… ghiceste unde am fost azi! Ofer ceva cui reuseste. Inca nu stiu ce, ca nu cred ca stie careva… Anyway, hint: the pic of the post.