Tocmai am vazut un episod din Sex and the City in care Carrie vorbea despre dragoste. In acest timp, mi-a venit cheful de cuvinte dulci si i-am cerut iubitului pe mess ca “I demand sweet nothings”… Faza cu “I demand” e luata din A Knight’s Tale, in care tipa spune “I demand poetry”. Poate ca acel “I demand” ne face de fapt sa ne simtim mai ok cu faptul ca de fapt cersim ca “the significant other” sa ne faca sa ne simtim iubite sau macar placute. Hai sa spunem chiar speciale, de ce nu?
Din pacate raspunsul lui a fost “i know ;;) ” urmat de o pauza. Astept. Mai astept un pic. Si inca un pic… Dar el pare decis sa taca. Intr-adevar, niciun gand de a imi spune dulci nimicuri, se dusese pana la bucatarie. Si tot el s-a suparat ca m-a deranjat o aberatie d’asta.
Pai bine-bine, omule, dar cum sa iti spun? Unde e tipul care cand suntem impreuna se uita cu ochi d’aia stralucitori si plini de stelute ca in desenele animate cu printi si printese? Unde e tipul care ma ia in brate si imi cere cu ochisori de caprioara o imbratisare? Unde e romanticul din tine, care la munte imi tot zicea sa cumparam lumanarele? Unde e tipul care ma adoarme in bratele lui atunci cand impartim acelasi pat?
Din pacate, acel tip nu e cand el nu este langa mine. Si nu putem sa ne vedem in fiecare zi mereu… Si cand nu ne vedem, ajungem sa ne certam, de obicei pentru ca eu il simt mult prea rece. Si degeaba caut diverse chestii pe care sa le impartasim impreuna desi nu suntem fizic impreuna. Credeam ca asta se intampla doar in cazul relatiilor la distanta, dar boy, was I wrong!
Oare asa sunt toti tipii? Nu chiar, ca am cunoscut pe unul care ma sufoca… si atunci eram eu cea care il indeparta incet, dar sigur. Poate asa se pastreaza un fel de echilibru precar. Dar nu poate fi echilibru atunci cand balanta e inclinata mai mult intr-o parte… Poate ca mereu unul va vrea mai mult, iar celalalt se va indeparta, acel “mai mult” fiind prea mult pentru el/ea in acel moment.
